Unui om i se cer trei calități: să fie amabil, să fie amabil, să fie amabil. Am citit aceste cuvinte în cartea „Jurnalul fericirii”m al părintelui Nicolae Steinhardt.
Amabil, se formează de la verbul a iubi. Prin urmare, să primim pe fiecare cu dragoste. De câte ori nu am suferit fiindcă nu ni s-a oferit atenție, iar altora din prejma noastră li s-a dăruit iubire.
Dumnezeu îi iubește pe toți. La fel trebuie să procedăm și noi. Vai de zilele noastre dacă nu suntem amabili cu toți, dar în mod special cu săracii, cu umiliții și obidiții aceste lumi care se zbat în ghearele suferințelor. Fără dragoste, simpatie și compasiune cu siguranță că sucombăm în această lume care foarte inspirat a fost numită Vale a plângerii.
Să ne amintim de anii copilăriei. Cum înfruntau țărăncile românce, cu unele excepții, sărăcia și munca silnică de la CAP. Și totuși aveau simpatie pentru toți. Și aveau înțelegere în special pentru oamenii răi, necredincioși și desfrânați. Urau păcatele și nu oamenii. S-au rărit în timpul nostru astfel de ființe iubitoare. Să nu uităm pe aceste femei care au vegheat ca lumina Ortodoxie să nu o stingă vântul otrăvit al comunismului pe pământul României. Foarte rare erau divorțurile la strămoșii noștri.
Ne amintim cu bucurie de Petre Țuțea, care a făcut o impresionantă apologie femeilor satului românesc. Chiar le-a numit sfinte pe o mare parte din femeile care s-au jertfit ca să-și crească copiii cu idealul neclintit de a ajunge fii ai lui Dumnezeu.
De fapt, dacă mai e ceva sfânt în Țara noastră trebuie să recunoaștem cu franchețe că spuza de moralitate și credință care mai dăinuie în societatea românească se datorează jertfei femeilor credincioase și cu frică de Dumnezeu. Ele au urcat cu iubire și curaj pe crucea suferinței, fiindcă au înțeles care e menirea femeilor pe pământ. Acela de a fi mame și a aduce la viață copii care sunt cel mai de preț rod al unei familii.
Pentru că un copil nou născut îl are pe Dumnezeu într-însul. Cu toții am simțit cum la apropierea unui copil vine și în sufletul nostru blândețea, lumina, seninătatea și bunătatea care le transmite cu atâta gingășie. Mântuitorul a spus că de nu vom ajunge la bunătatea pruncilor, nu vom intra în Împărăția lui Dumnezeu.
