♦ Este „Cea mai nobilă formă de legătură universală între oameni… ”
(Preot mărturisitor Dumitru Stăniloae)
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Și sper că nu greșim dacă adăugăm și noi că simpatia este o aspirație la fel de nobilă a oamenilor către Dumnezeu.
Prin urmare, se impune să ne silim câtuși de puțin de a avea simpatie față de toți oamenii și, în general, față de toată creația. Am experimentat și observat cu toții că o persoană simpatică nu se ceartă cu nimeni. De ce? De aceea pentru că acest fel de om are o dragoste dezinteresată față de celălalt și trebuie să spunem că un om care cultivă simpatia are pe Dumnezeu în inima sa. Dacă n-ar fi așa, atunci ar intra în conflict cu semenii, pentru că lipsindu-i Dumnezeu se furișează în mintea sa demonii. Și oriunde este sfadă sunt prezente și slugile lui lucifer.
Dar știm că nu e ușor deloc să ai simpatie pentru toți. Marii scriitori au spus clar că avem inoculat în ființa noastră atât simpatii, cât și antipatii. De la prima vedere un om ne apare ca simpatic, iar altul antipatic. Și aici se impune să ne schimbăm. Cum? Prin a răspunde de fiecare dată numai cu dragoste față de orice om, așa cum am citit în cărțile sfinte. Altă cale nu e.
În vremea mai din urmă am ajuns să banalizăm, dacă nu chiar să vulgarizăm acest cuvânt nobil, în facultatea căruia se ascunde energia ce o primim clipă de clipă de la Dumnezeu prin rugăciune. Nu acordăm destulă seriozitate când împărțim oamenii în simpatici și antipatici. Pentru că toți au în inima lor scânteia divină pe care „n-o poate stinge toate apele mării”, după cum așa de profund se exprimă Eminescu într-un vers genial și, sigur, izvorât din meditația la Cuvântul lui Dumnezeu. Pledez cu tot sufletul pentru a avea simpatie pentru toți, fiindcă simpatia e egală cu dragostea și Domnul ne-a lăsat poruncă să-i iubim pe toți.
Mă gândesc că dacă ne ostenim să fim atenți și totdeauna plini de compasiune (să avem simpatie față de toți), atunci ne putem îndumnezei, după cum spun Sfinții Părinți ai Ortodoxiei. Fiindcă Domnul se bucură de această atenție sau facere de bine. Conștientizăm noi că dacă simpatizăm un om sărac facem o imensă bucurie Domnului Iisus Hristos?
Să ne amintim despre atitudinea tâlharului aflat pe cruce alături de Domnul. A avut mărinimia să-i spună un cuvânt de compasiune Mântuitorului aflat în crunta suferință de pe cruce și fiind aproape de toți părăsit. Toți îl huleau, înjurau și îl scuipau. Îl ironizau! Și nimănui nu-i trecea prin gând să-L coboare de pe cruce. Și iată că tâlharul are un cuvânt de simpatie pentru Domnul Iisus. Pentru acest gest plecat din inimă a fost răsplătit cu titlul de prim cetățean al Raiului.
Dar gestul văduvei care se zbătea în brațele sărăciei și care a aruncat în cutia Templului ultimii ei bani?! Acel dar al văduvei a fost dedicat în fapt cu mare evlavie direct Domnului. Și Domnul l-a primit cu o mare dragoste. Când ajungem la citirea Evangheliei în acel loc, ochii ni se umezesc și ne dăm seama cât de mult l-a impresionat jertfa femeii pe Domnul Iisus.
