În perioada 3-5 octombrie 2025, la Toplița, în nordul județul Harghita, s-a desfășurat cea de-a XXVIII-a ediție a „Zilelor Miron Cristea”, manifestare deja tradițională a municipiului de pe Mureșul Superior. Ediția din acest an a fost realizată cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară. Parteneri au fost Primăria Municipiului Toplița și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
În prima zi a manifestării, care s-a desfășurat în sala Cinematografului „Călimani” din Toplița, după intonarea imnului de stat, părintele Laurenţiu Panciu a dat citire mesajului Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcop al Covasnei şi Harghitei, și a rostit rugăciunea de binecuvântare a lucrărilor, după care au luat cuvântul Costel Cristian Lazăr, managerul Centrului Cultural Toplița, Larisa Axinia, din partea Serviciului Dezvoltare Comunitară, și Sebastian Buzilă, primarul Municipiului Toplița.
Dr. Cristian Anița, directorul Arhivelor Naționale ale României, care a participat la cea de-a XXVIII-a ediție a „Zilelor Miron Cristea”, în orașul natal al primului Patriarh al României, a vorbit publicului despre volumul Mihai Eminescu – Viața și opera, scris de Elie Miron Cristea și al cărui manuscris se păstrează la Arhivele Naționale, în fondul personal Miron Cristea. De altfel, în cartea publicată recent de Editura „Tracus Arte”, sunt tipărite în facsimil filele scrise de fostul teolog, publicist și filolog român. Directorul Arhivelor Naționale a moderat, de asemenea, sesiunea de comunicări științifice „Istorie, Cultură şi civilizație românească, Miron Cristea – Credință Străbună”.
A urmat prezentarea anuarului „SANGIDAVA”, numărul XIX, care reunește comunicările prezentate la această ediție a colocviului. În continuare, au avut loc lansări de cărți apărute în decursul anilor 2024-2025, și care au fost editate de la recenta ediție a simpozionului. Ulterior, a fost vernisată expoziția de meșteșuguri populare, cu exponate realizate de doamnele de la grupul de hand-made de pe lângă Biblioteca Municipală „George Sbârcea”.
De la ora 12:30, la bustul primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Elie Miron Cristea, din Parcul Central al Municipiului Topliţa, un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de pomenire. După-amiază, tot la cinematograful „Călimani”, a fost proiectat filmul Patriarhul. Între altar și tron, realizat de regizorul Laurențiu Calomfirescu, în cadrul acestui proiect. Filmul face o trecere în revistă a vieții și activității celui care a fost Patriarh, Regent, Prim-Ministru, cu valoroase referiri documentare.
Sesiunea de comunicări științifice s-a desfășurat după-amiază, pe trei secțiuni: Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice Miron Cristea – Credinţă străbună, Istorie națională, Cultură și civilizaţie românească. Participanții au apreciat calitatea comunicărilor, rigoarea științifică și faptul că la Toplița se desfășoară an de an o manifestare de înalt nivel academic.
A doua zi, manifestarea s-a desfășurat la Năsăud și Bistrița. După slujba de pomenire a Patriarhului la bustul acestuia, la Colegiul Național „George Coșbuc”, unde a învățat Patriarhul în tinerețe, s-a desfășurat un deosebit simpozion științific, în organizarea directorului Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna. Printre alții, au luat cuvântul Pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene Bistrița-Năsaud, Alexandru Pugna, oameni de cultură din județ, reprezentanți ai Bisericii, ai Asociației ASTRA etc. A urmat o vizită de documentare la Muzeul Grăniceresc Năsăud și la Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu”.
Și în acest an, programul, deși încărcat, a reușit să-și atingă obiectivele propuse, dar o semnificație mult mai importantă o reprezintă faptul că ediția din acest an a marcat și Centenarul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că cel dintâi Patriarh a fost Elie Miron Cristea, originar din Toplița.
Organizatorii mulțumesc și pe această cale Secretariatului General al Guvernului, Serviciului Dezvoltare Comunitară, partenerilor (Primăria Municipiului Toplița, Biblioteca Municipală „George Sbârcea” Toplița, Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud) pentru sprijinul financiar și implicarea în reușita manifestărilor.
Sesiunea Internaţională de Comunicări Știinţifice
Secțiunea Miron Cristea – Credinţă străbună
Moderator: Cristian Aniţa
1. Pr. dr. Florin Bengean, Reghin, Propuneri făcute referitoare la înființarea Patriarhiei Române;
2. Col. (r.) dr. Dan Prisăcaru, Iaşi, Guvernarea Patriarhului Miron Cristea (11 februarie 1938 – 6 martie 1939);
3. Pr. dr. Aurel Florin Ţuscanu, Roman, Participarea Episcopului Lucian Triteanu al Romanului la proclamarea Patriarhiei Române și la înscăunarea primului Patriarh al României, Miron Cristea;
4. Prof. univ. dr. Alin Spânu, Bucureşti, Discursul IPS Iustin, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la aniversarea semicentenarului Patriarhiei Române (1975);
5. Dr. George Bogdan Tofan, Baia-Mare, Reflecții asupra unor texte legate de Patriarhul Elie Miron Cristea;
6. Pr. dr. Constantin Mănescu, Urşani, Horezu, Tiparul şi cartea bisericească în timpul Patriarhului Miron Cristea (1925-1939);
7. Conf. univ. dr. Ştefan Vodă, Constanţa, Repere ale prezenței lui Miron Cristea la Constanța;
8. Prof. Daniela Clinceag, Lunca Bradului, Biserica și rolul ei în menținerea comunității din Lunca Bradului.
Secțiunea Istorie națională
Moderator: Cosmin Budeancă
9. Prof. univ. emerit dr. Ioan Sabău-Pop, drd. Dragoş Burghelia, Aspecte privind actualitatea Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920;
10. Dr. Cosmin Budeancă, Bucureşti, „M-a obosit pustiul cu tăcerea”. Detenția și moartea lui Ioan „Jenică” Arnăutu în „Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat;
11. Dr. Iulian Stelian Boțoghină, Piteşti, Despre situația militară a românilor din Ungaria anilor 1940-1944, într-o sinteză informativă a Marelui Stat Major din mai 1944;
12. Pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan, Târgu-Mureş, Alexandru Papiu-Ilarian – marele cărturar al dreptății românești;
13. Prof. dr. Dorel Marc Târgu-Mureş, Participanți din localitatea Tulgheș la Primul Război Mondial – după documente de arhivă;
14. Drd. Tatiana Scurtu, Sfântu-Gheorghe, Elita românească din presa județelor Ciuc, Odorhei și Trei Scaune în perioada interbelică (1922-1940);
15. Prof. Mihai Deheleanu, Marghita, Destinul tragic al liderilor Marii Uniri;
16. Prof. Daniela Clinceag, Lunca-Bradului, Nicolae Al. Golescu – ofițerul Goleștilor înrolat la Lunca Bradului, în defileul Mureșului;
17. Dr. Costin Scurtu, Constanţa, Organizarea clerului militar român în prima parte a secolului XX.
Secțiunea Cultură și civilizaţie românească
Moderator: Virgil Pană
18. Prof. univ. dr. Ion Giurcă, Bucureşti, O contribuție semnificativă pentru istoriografia militară românească privind perioada 1914-1940;
19. Dr. Adrian Deheleanu, Timişoara, Familia Mocioni – istoria și importanța unei vechi familii de macedoromâni în viața politică și culturală din Banat;
20. Dr. Nicolae Băciuț, Târgu-Mureş, Sentimentul românesc al ființei, la George Coșbuc;
21. Dr. Virgil Pană, Târgu-Mureş, „Pionierii de la Oradea”. Ancheta revistei „Familia”;
22. Prof. dr. Mihai Suciu, Târgu-Mureş, Teodor Chindea Obol obârșiei: Monografia comunei Voșlobeni;
23. Dr. Magdalena Albu, Sfântu-Gheorghe, Profesioniștii noștri: „ANA DOBREANU – profesor, arhivist, istoric”;
24. Ing. Gheorghe Bejan, Bacău, Relații culturale ale Asociației romano-catolicilor „Dumitru Mărtinaș” cu asociațiile din spațiul intracarpatic;
25. Dr. Viorica Macrina Lazăr, Toplița, Premise ale perspectivei postmodernismului în literatura română;
26. Prof. dr. Costel Cristian Lazăr, Topliţa, „Cum nu vii, tu, Țepeș doamne…” – prolegomene la un mit al conducătorului la români;
27. Rusalina Petruţ, Lunca-Bradului, Muzeul Ciobotă-Petruţ din Lunca Bradului, gazdă primitoare tradiţiilor şi obiceiurilor satului românesc.
