Trăim aceste vremuri când umanitatea aleargă grăbită și inconștientă spre crăpăturile unde zace iluzia decadenței absolute. S-a ajuns până într-acolo încât râsul să fie o virtute. Ce eroare! „Domnul nu a râs, ci a plâns de patru ori”, așa ne învață Sfântul Nicodim Aghioritul în cartea sa, Paza celor cinci simțuri. Iar copiii, tinerii, adolescenții și, ceea ce este mai alarmant, și adulții și bătrânii (primul fiind eu) caută toată ziua divertismentul, distracțiile și moda. Cu alte cuvinte, „hai să râdem și să fim bădărani, pentru că e ușor a dobândi aceste rele deprinderi și nu trebuie să ne obosim, cum ar fi să citim și să ne rugăm”. Aceste obișnuințe facile arată lipsa de credință, cultură și educație, care s-a instalat de-a binelea în Europa și în întreaga lume. În România, însă, se manifestă o bădărănie specifică, agresivă și, pe alocuri, violentă, care s-a cuibărit adânc în sufletele oamenilor.
Desigur… îmi veți spune că sunt și excepții. Da, sunt de acord, dar numărul acestora e în scădere, și mă tem să nu ajungem precum nenorocitele cetăți Sodoma și Gomora. În acele cetăți Domnul nu a găsit nici măcar un singur drept. Pentru un singur drept nu le-ar fi distrus.
A fost și este posibilă repetarea acestui fenomen, fiindcă s-a renunțat la citirea Evangheliei și la păzirea cuvântului lui Dumnezeu. Nu mai vorbesc de faptul că majoritatea românilor nu mai merg la Biserică, pentru a trăi Sfânta Liturghie, așa cum făceau bătrânii și țăranii noștri. Eu îmi amintesc că eram întâmpinat cu blândețe și cu bucurie adevărată și sinceră de către bătrânele satului în care am văzut lumina. Și nu le-am văzut râzând în hohote cu gura căscată până la urechi. Desigur că, în satul unde locuiesc în prezent, ca în toate satele Țării noastre dragi, mai sunt bătrâni evlavioși și liniștiți. Dar sunt și mulți bețivi și mulți neserioși și, ceea ce e mai trist, este faptul că nu se arată la ei niciun semn sau gând de îndreptare și de revenire în sine. Dar, preotul satului și credincioșii mai sporiți au datoria să descopere scânteia din sufletele celor înrăiți de păcate și să le aprindă candela iubirii de virtuți. „Căci curăția și sănătatea sufletului sunt împărăția sufletului” (Sfântul Isaac Sirul). Însă Multmilostivul Dumnezeu are grijă de toți și de toate. Datoria mea e să mă rog pentru toți și să nu judec pe nimeni. Prin urmare, despre râs, Ecleziastul spune că e fără de minte cel ce nu s-a convins de otrava „dulce” a râsului căci: „Precum este trosnetul spinilor sub căldare așa este râsul nebunilor ” (Eccleziastul 7,7).
Încă și înțeleptul Sirah zice: „Nebunul când râde își înalță glasul său; iar omul cuminte [adică înțelept] abia încet va zâmbi” (Sirah 21, 22).
De aceea și Sfântul Isidor Pelusioatul scria preotului Dorotei: „Dacă preotul s-a numit chip al turmei și lumina Bisericii, este nevoie ca supușii să-și însușească obiceiurile lui, așa cum pecetea se poate pune pe ceară. Deci, de vrei a fi lumină, urăște gluma și cele ce ies din ea, ca să nu-i înveți pe mulți a fi fără rânduială. Căci preotul este înger al Domnului Atotțiitorul, iar îngerul nu cunoaște râsul [căci] cu frică slujește” (Epistola 319).
Dacă noi am fi sinceri trăitori după Evanghelie, atunci copiii ar dezavua divertismentul și cele vulgare ale internetului și ar urma exemplul părinților, chiar dacă doar i-ar vedea pe aceștia că sunt hotărâți în lupta pentru pocăință și mântuirea sufletului.
Vreau să spun că învățământul sau educația tineretului ar trebui să aibă drept temelie învățătura Evangheliei. Iată ce limpede ne învață Sfântul Nicolae Velimirovici în acest sens: „Știința educației trebuie neapărat să se potrivească cu învățătura lui Hristos. Dacă educația va fi despărțită de învățătura lui Hristos, atunci se pierde educația și oamenii corecți… Nu există nicio altă știință pentru om decât știința credinței”.
De aceea Domnul a respins râsul și l-a oprit și la ceilalți: „Vai vouă celor ce râdeți acum, că veți plânge și vă veți tângui” (Luca 6, 25).
Hristos Domnul fericește cu cuvântul pe cei care plâng: „Fericiți sunteți care plângeți acum, că veți râde” (Luca 6, 21).
Prin urmare, dacă noi am citi și trăi Evanghelia Domnului, am renunța la divertisment, plăceri, vulgaritate și toate clevetirile din societatea noastră. Și am fi cutremurați de frumusețea creației Domnului și am iubi toate miracolele existențiale care ne înconjoară din toate părțile.
Dreptul Iov, atunci când a căzut în cumplitele încercări, s-a vindecat și l-a ridicat Domnul din ele prin întristare, tânguire și plâns, precum și prin lupta pentru dreptate care, după Sfinții Părinți, este iubire. În toată cartea lui Iov sunt prezente gravitatea, tragedia existențială a omului și un plâns dăruit de Domnul ca singurul panaceu prin care noi oamenii ne mai putem salva din cumplita cădere care am suferit-o. În această bine cunoscută carte a lui Iov, nu este nici măcar un verset care să pomenească despre râs. În toate cele patru Evanghelii, Mântuitorul a fost văzut zâmbind de câteva ori, dar niciodată nu a râs, dimpotrivă, a plâns pentru Lazăr și a suferit răstignire pentru salvarea noastră. Din nefericire, noi, românii, avem prostul obicei de a ieși din necazuri prin glume, prin râs și prin intimidarea aproapelui. Refuzăm să rămânem constant în cuptorul necazurilor și a încercărilor, pe care ni le trimite Domnul pentru mântuirea sufletului, și cădem repede în derizoriu, în trivialitate, în bancuri și toate cele urâte ale lumii, care întristează pe Dumnezeu. Încheiem cu un verset din cartea lui Iov: „Sufletul meu este dezgustat de viața mea. Voi lăsa să curgă slobodă tânguirea mea și voi vorbi întru suferința sufletului meu” (Iov 10, 1).
Pentru răbdarea cu demnitate a suferinței și pentru faptul că Dreptul Iov nu s-a dezis nicio clipă de iubirea lui Dumnezeu, pentru toate acestea și încă multe altele, Domnul l-a învrednicit cu mari daruri: „Și Domnul l-a pus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după care s-a rugat pentru prieteni, și i-a întors îndoit tot ce avusese înainte” (Iov 42, 10).
Așadar, se cuvine să luăm aminte la atitudinea Dreptului Iov, pentru a nu pierde Împărăția Cerurilor făgăduită nouă de Domnul Iisus Hristos. Așa să ne ajute Dumnezeu!
