Numele operației cezariană vine de la împăratul roman Iulius Cezar, cel care, trecând Rubiconul spunea: „alea jacta est” („zarurile au fost aruncate”); el a fost primul copil născut cu această operație. Atunci când mama lui era pe moarte, se spune, i s-a tăiat pântecul și l-au scos pe el, viitorul împărat al Imperiului Roman. Unii istorici spun că Aurelia Cotta, mama lui, ar fi supraviețuit după această operație și ar fi trăit până la moartea lui Cezar, asasinat de fiul lui, Brutus. Legendă, istorie și realitate.
Trecând în zilele noastre, operația numită cezariană are indicații medicale, dar și contraindicații care ar trebui respectate de medicii ginecologi ca și cele zece porunci aduse de Moise poporului evreu de pe Muntele Sinai. Nu te poți duce la un spital, la o secție de ginecologie, tu, ca femeie gravidă, și să ai pretenția de a face operația cezariană, iar mai nou, de a naște natural, ca și cum ai merge la un restaurant să ceri meniul zilei sau știu eu ce mâncare sofisticată. Acest gest nu este decât rezultatul educației sanitare deficitare din România. Pentru că vorbim despre lipsa informațiilor, mai ales la femeia gravidă, dar și promovarea unor informații false pe TikTok de unii oameni care nu au nicio pregătire de specialitate, a unor idei absurde despre naștere, ca tăierea firului divin și a unor forțe oculte care agresează noul născut.
Operația cezariană este o procedură chirurgicală menită să salveze viața mamei și a fătului în cazul unor complicații. Dar tot atât de adevărat este faptul că se abuzează de această operație, pentru că, în primul rând, medicii scot bani frumoși la privat (unde le îndeamnă pe mame să meargă) prin această procedură – și am văzut foarte multe cazuri de medici care fac acest lucru, cu cel puțin 1500-2000 de euro. Dar, tot atât de adevărat este faptul că unele mame preferă operația cezariană ca să treacă peste durerile nașterii și să-și păstreze ductul vaginal suplu și strâmt ca la 20 de ani, ceea ce este complet fals, fiindcă, după naștere, el își revine extraordinar de bine.
Care sunt indicațiile operației cezariene care trebuie respectate? Când travaliul evoluează anormal și colul uterin nu se dilată suficient de mult, în ciuda contracțiilor puternice, când fătul se oxigenează puțin și se modifică bătăile cordului fetal (BCF), când placenta, care este organul suprem interpus între mamă și făt, se dezlipește înainte de naștere (placenta praevia), când cordonul ombilical este compresiv sau când are un rol de spânzurătoare pentru făt și asfixie, când mama are grave tulburări de sănătate, diametrele bazinului mici, iar, în cazul de la Constanța, trombofilie, care este o tulburare de coagulare a sângelui, ce determină o tendință de creștere a tromoembolismului venos, tromboză venoasă profundă sau embolism pulmonar. În ceea ce privește complicațiile în instituțiile medicale private, aceste instituții nu sunt pregătite suficient pentru complicații, ca dovadă că pacienta a fost transferată la un spital de stat. Bine că cel puțin copilul nou născut este în viață, dar el va crește, din nefericire, fără mamă.
Operația cezariană este un fenomen în plină expansiune, procentajele nașterilor prin cezariană fiind următoarele: 7,2% în 1989, 36,7% în 2016, 60% în 2023 și 70% în 2025. Iată că 70% din româncele gravide nasc prin operație cezariană față de 15-20% în toate țările din Uniunea Europeană.
La final doresc să menționez că există și o cauză de extindere a violenței obstetricale, așa o numesc eu, care ne arată că la prima naștere parturientele (femeile care nasc) au fost tratate urât, existând un comportament puțin prietenos din partea cadrelor medicale, ceea ce a dus la această „epidemie” de operații cezariene.
