♦ Cuvânt despre înșelare: „În ziua în care nu plâng pentru mine însumi, socot că mă aflu în înșelare de sine” (Sfântul Ignatie Briancianinov)
Suntem la apogeul răutății. Bucuria de a-l înșela pe cel de lângă noi este idealul de fiecare clipă. Invidia față de toți nu ne-o mai putem anula. Îndrăzneala și influența de la demoni le-am primit fără pic de discernământ, iar la școală sunt ridicate la grad de virtute. Care entitate dorește să demonizeze societatea? Îndrăzneala fără măsură și tupeul sunt inspirate sufletului de forța răului. Șmecheria este lăudată și aplicată cu sadism, confundând-o cu o virtute plină de lumină. Șmecherul este o specie inferioară proștilor, spune cu năduf dar și victorios părintele Nicolae Steinhardt în faimosul său Jurnal al fericirii.
În Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda, afirma că omul ateu și necredincios are mai multă perversitate în ființa sa decât șobolanii. Adică șobolanul încă își mai jertfește viața pentru a salva pe un alt șobolan. Dar noi am declarat moarte tuturor ca să rămânem singuri și să stăpânim pământul. Vrem să reducem omul din taina infinită a persoanei la un individ ce zace pe gunoiul egoismului. E înfricoșător! O astfel de educație primesc copiii în prezent la școală. Prinși într-o competiție demonică dirijată, primesc burse cei cu medii mari! Și cu ceilalți ce facem? Îi hrănim cu invidie și cu răutate până când vor ajunge mari?
Să-i îndemnăm pe copii și tineri să citească mărturii ale Sfinților din temnițele comuniste. Au fost cazuri de deținuți politici la Târgu-Ocna care erau bolnavi de tuberculoză în stadii ultime. Au primit de acasă streptomicină, care ajută la vindecarea TBC-ului. Dar, din mărime de suflet, au dăruit-o altor colegi de suferință care, spun ei, erau atinși mai necruțător de nemiloasa maladie. Acești Sfinți din închisorile comuniste trebuie să fie modelele de urmat ale tinerilor. De ce au fost privați de libertate deținuții din închisori?! Fiindcă l-au mărturisit în fața comuniștilor pe Domnul nostru Iisus Hristos! Și observăm că mulți dintre aceștia sunt sfinți. Sunt în imediata apropiere a slavei lui Dumnezeu. Datorită jertfei lor îndrăznim să mai ridicăm și noi privirea la cer și la Dumnezeu.
Plâng strămoșii în morminte și în cer de înșelarea demonică în care am căzut și din care refuzăm să ne ridicăm. Nici nu mai ai cui să îi suni deșteptarea. Toți am murit duhovnicește. Să stăm drepți!, spune preotul la Sfânta Liturghie. Iată un moment foarte bun. Dar ce folos, dacă nu recunoaștem că avem mintea strâmbă. Eu spun că o țară este cu atât mai plină de lumină cu cât are mai mulți sfinți. Trei sute de mii de pelerini aleargă la Cuvioasa Parascheva, la Iași, în fiecare 14 octombrie și vreun milion în cursul anului. Cei care au Duhul aprins, văd, simt, trăiesc aceste realități. Sunt în legătură nevăzută de lumină cu Dumnezeu și cu Sfinții. România dăinuie prin Sfinții voievozi, Ștefan cel Mare, Sfântul Neagoe Basarab, Sfinții Brâncoveni și ceilalți, pe care pelerinii eterni ai României îi cunosc. Nu prin cei care au jefuit-o. Uitați-vă la greci, la sârbi, la ruși, la bulgari și georgieni. Mi se par mai verticali. Iubesc Adevărul mai mult decât noi, românii. Și nu o spun eu. Un părinte român îmbunătățit, de la Sfântul Munte Athos, spunea despre noi că suntem superficiali și că suntem mândri. Privindu-mă, i-am dat dreptate. Să întoarcem către sinele nostru conștiințele și să ne vedem întunericul ce e în fiecare dintre noi. Smerenia ne duce la cer, nu mândria. Pe aproape toți politicienii i-am auzit cu urechile mele când afirmau că sunt mândri. Dar mândria l-a prăbușit pe Adam în pribegia și exilul de pe pământ. Noi, se cuvine să cultivăm smerenia care singură… fără alte virtuți, ne duce în locul de unde a fost izgonit Adam.
Ce rămâne dintr-un popor ne spune savantul Simion Mehedinți: „Un om, ca și un popor, atâta prețuiește, cât a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus”. De vom urma această prețioasă învățătură vom înceta cu încetul de a mai înșela pe semenii noștri. Că îl înșelăm, de fapt, pe Domnul Iisus Hristos. Că ne tot mirăm că nu avem conducători creștini. E normal să nu avem, fiindcă îi alegem pe cei bogați și mândri. În inima unora ca aceștia nu și-a făcut locaș Dumnezeu.
