Lumea în care trăim s-a configurat pe o viață nesfârșită și superficială, ce se închipuie eternă aici pe pământ, ignorând în mod absolut A Doua Venire a lui Hristos (Parusia), care se va petrece odată cu sfârșitul lumii și coborârea alteia noi, luminată și transfigurată. Și nu se pune problema de pieirea acestei lumi, ci de schimbarea chipului lumii acesteia, de înnoirea ei.
Oamenii de știință refuză, în majoritatea lor, să creadă într-un sfârșit al istoriei. De asemenea, sunt mulți indivizi superficiali care nu vor să audă de un sfârșit al lumii acesteia, căzută și întinată. Și nu au citit în Apocalipsă faptul că este vorba de un sfârșit al lumii acesteia căzute, dar concomitent vor coborî ceruri noi și pământ nou de la Părintele luminilor.
Și dacă nu acceptă nici ceea ce învață Sfânta Scriptură, atunci respingând A Doua Venire a Domnului, nu acceptă nici sfârșitul Istoriei. Pentru că sfârșitul Istoriei coincide cu A doua Venire a lui Hristos. Atunci, cei care credem în întruparea Domnului și, implicit, în Înviere… vom ieși din timp și vom păși în veșnicie. „Timp nu va mai fi…”, găsim scris undeva în Cartea Apocalipsei.
Când vor fi acestea toate…, nimeni nu știe decât Dumnezeu-Tatăl. Însă „Dumnezeu este aproape”, le spune Sfântul Apostol Pavel filipenilor și nouă tuturor. Astfel, credinciosul, atunci când și-a fixat țintă a cugetării sale sfârșitul Istoriei, e limpede că și-a pus înlăuntrul său neliniștea sa eshatologică. Și, o astfel de neliniște o are credinciosul care s-a silit să ajungă la contemplarea lui Dumnezeu. Fiindcă, dacă noi contemplăm și priveghem tot timpul la Divinitate, începem să avem dragostea în inimă pentru Persoanele Sfintei Treimi și, implicit, pentru toată Creația.
De aceea contemplativul nu are frică de sfârșitul lumii. Credinciosul abia așteaptă să vină acea zi, fiindcă știe și simte cu toată inima că dacă vine sfârșitul acestei lumi, în aceeași clipă Stăpânul va veni cu ceruri și pământ nou și însuși Domnul ne va fi Lumină, Iubire Frumusețe și Fericire.
