Sfinții Părinți socotesc faptul că ieșirea din Biserică a creștinilor ortodocși este echivalentă cu ieșirea din minți. Observăm cu toții că atunci când Neamul nostru s-a depărtat de Biserică a căzut în mari nelegiuiri. Nu le enumerăm, fiindcă le cunoaștem foarte bine.
România e putredă de otrava corupției. Ura e semănată în sufletele românilor în chip conștient și inconștient, în fiecare secundă din zi și din noapte, de oameni străini de Biserică. Și corupția e o lipsă de iubire a lui Dumnezeu și a oamenilor. Un om fără Dumnezeu înșală și jefuiește pe oricine, fără nici cel mai mic scrupul. Ba chiar crede, în egoismul său, că făcându-și sieși un capriciu, săvârșește un bine în fața divinității. Lipsa credinței din sufletele românilor a adus această corupție și înșelare în inima comunității, dacă mai poate fi numită comunitate.
Să spunem răspicat că Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Adică, spus direct: Biserica este iubirea lui Dumnezeu față de întreaga creație, în care nu încape niciun dram de ură.
Am citit în Cuvânt despre rugăciune, al Sfântului Ioan Scărarul, că penitentul care primește în timpul rugăciunii vreo nălucire sau închipuire a simțurilor, este posibil să sufere ieșire din minți. Am parafrazat din capitolul 45, din cuvântul despre „fericita rugăciune” a Sfântului Ioan Sinaitul. M-a cutremurat această prea adevărată sentință. Și dacă Domnul Dumnezeu îngăduie, prin extensie, atunci societatea românească însăși, poate ajunge să iasă de pe orbita minții. Și după cum bine știm, mintea fiind de sorginte dumnezeiască, rezultă că părăsim orbita luminii și iubirii lui Dumnezeu. Ceea ce e echivalent cu prăbușirea în abis, în iad.
Pentru că noi, nu numai că nu respingem închipuirile simțurilor, ci dimpotrivă, le amplificăm. Cum? Știm cu toții: prin ațintirea ochilor pe ecrane timp îndelungat, prin desfrânare și pornografie, prin substanțe psihotronice și droguri. Prin vorbire deșartă, clevetire, superficialitate și mândrie. Când ieșim din rugăciune trebuie să fim „luminați de o lumină și îmbrăcați în veșmântul smereniei și al veseliei”, după cum ne învață același sfânt.
Redăm și nota părintelui Dumitru Stăniloae, care ne ajută să percepem mai bine pe românește învățătura Sfântului Ioan Scărarul de mai sus: „Rugându-te, zice, nu asemăna cele dumnezeiești cu vreun lucru supus simțurilor, ca să cazi din dreapta judecată”.
Deci, cuprinși noi de o superficialitate notorie și o neseriozitate însumată cu o viclenie demonică, nici vorbă să mai aprofundăm Evanghelia Domnului, nicicum să mai trăim în chip ortodox, așa că am ajuns să le facem pe toate împotriva firi omului.
Și Ortodoxia este firea omului, învață Ieromonahul Rafail Noica. Ortodoxia ne cheamă să trăim în fiecare clipă cu gândul la Hristos. Să-L urmăm pe tot parcursul vieții pământești și să ne disociem și de cele văzute și de cele nevăzute. Aceasta este calea de unire cu Hristos: rugăciunea. Și în timpul rugăciunii să ne nevoim în a avea starea aceea prin care să putem ține departe de minte și a nu primi ceva din închipuirile simțurilor, cum am spus, mai sus că învață în Scara, Sfântul Ioan Sinaitul.
Și dacă ne-am ieșit din minți, atunci să ne amintim că toate consecințele vor fi dezastruoase. Sfântul Paisie Aghioritul a spus că apostazia, adică despărțirea de Dumnezeu indică faptul că am depășit limitele bunei cuviințe și că: „Lumea va deveni un spital de nebuni!”.
