Suntem impresionați de faptul că nicio furtună socială sau ideologie politică nu a reușit să clintească Sfânta Biserică din satul în care am văzut noi lumina. Biserica dăinuie în același loc, înconjurată și mângâiată de aceeași lumină ce dăruiește pace peste întreaga localitate. Lumina ce răsare din Biserică o văd nu numai când vizitez locul natal. Nu! Lumina aceea din locul în care am fost botezat a rămas în inima și în mintea mea; scurt spus în persoana ființei; și o port peste tot. Și, deși au trecut mulți ani de când am văzut „lumina cea adevărată”… ea nu a fost stinsă niciodată, deși au suflat mulți în ea cu gând rău.
Și atunci, m-am convins că „locul lui Dumnezeu” este în Sfânta Biserică. Dar locul lui Dumnezeu este și în inima omului. Căci zice Sfânta Scriptură: „Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și în inima ta, adică cuvântul credinței pe care-l propovăduim” (Romani 10, 8). Pentru că omul când se roagă este Biserică fără de toată îndoiala, după cum foarte bine spun Sfinții Părinți ai Filocaliei.
Multe case s-au năruit în satul meu. La altele nici locul unde au fost nu se mai cunoaște. În acest răstimp, mulți bătrâni și tineri s-au mutat în curtea Bisericii, până la A Doua Sfântă Venire a Domnului. Foarte puțini, mai înaintați în vârstă decât mine, mai trăiesc pe pământul satului. Un glas lăuntric îmi șoptește că îmi vine rândul în curând să mă așeze în grădina Bisericii.
Și, astfel, încep să înțeleg de ce Biserica nu poate fi atinsă de bătaia vremilor. Nu poate fi atinsă, fiindcă e zidită pe temelia veșniciei. Biserica face legătura cu Transcendentul, cu ceea ce vine din Împărăția lui Dumnezeu. De acolo, de pe Dealul Bisericii se revarsă peste tot o armonie și o lumină despre care bătrânii spun că e trimisă din tăria Sfintei Treimi. Pe foarte mulți i-am auzit spunând cu entuziasm că, atunci când se reîntorc în sat, află pace în suflet și uită până și de timp sau spațiu, și chiar de ei înșiși. Am gândit că sigur, atunci mintea le e cuprinsă de lumina și pacea Domnului Iisus Hristos. De aceea Biserica din sat sădește și aprinde în inima noastră taine de iubiri nevăzute.
Dar locul lui Dumnezeu este, înainte de toate, în seninul cerului. Lumina care vine către noi de acolo are o pace care odihnește toate sufletele și leagănă, sub semnul muzicii cerești, miliardele de stele care copleșesc și duc în extaz cugetarea noastră, a pământenilor.
Peste tot e locul Creatorului. Nimic nu e uitat și care să nu fie însemnat cu pecetea marii Sale iubiri. Nu este nimeni care să nu fie al Său și care să aibă motive să se simtă părăsit. Însuși nimicul este tot al lui Dumnezeu. Dar, ceea ce înspăimântă e faptul că, deseori, noi facem totul să-L alungăm pe Domnul din inimă.
Și o facem din neștiință și din lipsa de cunoștință a luminii necreate din Sfânta Scriptură. E musai să știm că avem trei dușmani de moarte. Aceștia sunt nemiloși și ne atrag către întuneric și haos. Cei trei dușmani sunt: diavolul, trupul nostru și cele rele ale lumii. Îi știm pe acești dușmani foarte mulți dintre noi, însă mândria și superficialitatea ne împiedică să intrăm în luptă cu potrivnicii noștri și să disprețuim cu toată puterea sufletului orice fel de păcat.
Dușmanii omului folosesc toate vicleana strategie de a stinge din inima noastră focul iubirii lui Dumnezeu și a ne ține într-o zonă gri a indiferenței, egoismului, superficialității și urii. Așadar, pentru că suntem într-un necontenit război cu forțele răului, pentru noi este esențial să aflăm locul lui Dumnezeu. Locul lui Dumnezeu este, după cum am accentuat până acum, Sfânta Biserică, dar și inima oricărui om aflat în rugăciune. Iată cetățile noastre de scăpare, unde nimeni nu poate să omoare sau să rănească sufletul nostru.
Să angajăm lupta noastră pentru mântuire, astfel încât să fim întotdeauna în noi înșine și în Dumnezeu, după cum am citit în foarte multe pagini ale Filocaliei. Așa să ne ajute pe toți bunul Dumnezeu! Avem de apărat sufletul nostru, care e mai prețios decât toată lumea. Poate fi alt ideal mai scump decât lucrarea cu stăruință a mântuirii sufletului și a ajuta și pe alții ca să mergem împreună cu ei acolo de unde, cândva, au fost izgoniți strămoșii noștri, Adam și Eva?
