♦ „Iar ei mai mult strigau: Răstignește-L!” (Marcu 15, 14)
Întrezărim, în cugetul nostru, impulsul de a-l condamna foarte dur, chiar la moarte, pe semenul care ne-a supărat și a rănit sufletul și trupul nostru. Dar și cu aceia dintre oameni care vor să desființeze identitatea și demnitatea noastră de om suntem la fel de nemiloși.
Alteori îi condamnăm la moarte pe oameni instantaneu, cu mânia noastră, fără a mai lăsa rațiunea să judece imparțial și creștinește fapta care a adus atingere gravă ființei noastre.
Și dacă citim cu atenție cărțile sfinte ne luminăm repede că nici pe departe nu avem dreptate. Că dreptatea e înțeleasă ca dragoste față de Hristos și față de oameni. Pe cruce fiind răstignit, Domnul Iisus nu a adresat niciun cuvânt de ură judecătorilor săi și acelora care au executat răstignirea. Dimpotrivă, s-a rugat pentru dânșii.
Prin urmare, nu avem nicio circumstanță atenuantă care să apere sau să justifice judecarea și condamnarea de către noi a oamenilor care ne-au făcut rău sau, mai degrabă, au greșit neintenționat.
Pentru trezirea noastră, a acelora care nu am înțeles măreția creștinismului, venim în ajutor cu o înaltă învățătură a Sfântului Nicolae Velimirovici. Spune așa sfințitul Ierarh: „Toată mânia care nu este în Numele lui Dumnezeu și pentru dreptatea Lui este păcat” (Proloagele de la Ohrida, p. 451).
Și tot de la marele episcop sfânt al Serbiei cităm: „Iar dreapta măsură se află numai când ne vom ruga Domnului adânc, și vom ține Chipul Lui înaintea noastră, în timpul mâniei noastre” (Ibidem).
Prin urmare, se cuvine să facem o introspecție aprofundată a sinelui propriu până când vom înțelege că nimic nu ni se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu.
De ce căutăm să ne răzvrătim și, mai cu seamă, să ne răzbunăm pe omul de lângă noi, care riscă și el spunându-ne un adevăr care nouă ne scapă? Vrăjmașii ne sunt prieteni severi și mărturisesc despre noi ceea ce nouă ne scapă.
Foarte adânc a spus Sfântul Antonie cel Mare, într-o apoftegmă, anume că viața noastră se află în mâna aproapelui. În inima oricărui om se află scânteia divină care, de fapt, este Hristos.
Mântuitorul a venit și a rostit întreg Adevărul despre starea decăzută în care se afla lumea în zilele acelea. Prin urmare, scopul coborârii pe pământ a fost și este de a ne salva din crunta cădere. A venit să ne răscumpere de sub sclavia lui Lucifer și, mai cu seamă, să ne spună prin Evanghelie adevărul pentru a-l aplica și noi în vederea primirii Împărăției lui Dumnezeu.
Drept răsplată pentru jertfa și iubirea Sa necondiționată pentru noi, Mântuitorul a auzit incredibila sentință: „Răstignește-L!”. „Iar ei mai tare strigau: Răstignește-L!”. Și tocmai prin suferința incredibilă a răstignirii a venit Învierea Domnului. A înviat din morți Domnul și, urmându-I viața, vom învia și noi. Avem acum toiagul prin care ne putem ridica din căderea în păcat. Avem libertatea supremă să alegem. De aceea și spune Mântuitorul că „Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru”.
