IN MEMORIAM Prof. univ. dr. Alexandru Porțeanu (11 ianuarie 1936 -11 iulie 2025)

11 ianuarie 2026 este ziua în care prof. univ. dr. Alexandru Porțeanu ar fi împlinit 92 de ani. O viață lungă, pe care a dedicat-o, încă din prima tinerețe, scrisului, cercetării ISTORIEI.

De-a lungul întregii sale cariere, a studiat cu spirit critic, cu pasiune și dăruire, aspecte ale istoriei României. Prin studiile, articolele și conferințele sale, a împărtășit generațiilor mai tinere, și nu numai lor, semnificația unor momente cruciale ale istoriei poporului român, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezentând cheia de boltă a definirii României moderne.

Să păstrăm vie amintirea sa toți cei care am apreciat pe cercetătorul, istoricul, OMUL și prietenul care a fost și va rămâne prof. univ. dr. Alexandru Porțeanu!…

Dăm curs invitației doamnei prof. Rodica Porțeanu, publicând câteva scrisori transmise de bunul nostru prieten, distinsul istoric Alexandru Porțeanu, și redactate în stilul său inconfundabil, cu speranța că vom găsi răgazul necesar să publicăm întregul tezaur documentar din ultimii 30 de ani.

București, 14 ianuarie 2017, DRAGI COLEGI, ONORABILI DOMNI ECHIPIERI, IUBITE DOMNULE ANTRENOR, Vă mulțumesc din adâncul sufletului pentru gândurile și sentimentele pe care mi le-ați adresat, pentru aprecierile și urările exprimate cu prilejul zilei mele aniversare, care m-au emoționat efectiv și rămân mărturie a unei comuniuni ce durează peste trecerea dintre cele două milenii.  Să ne ajute Bunul Dumnezeu! Alexandru Porțeanu

București, 19 februarie 2017, Stimați Colegi, Am primit, prin amicul comun, volumul curent (Contribuții documentare la istoria românilor transilvăneni – n.n).Vă mulțumesc, felicitări celor doi autori și editurii! Aflu, astfel, de inițierea Colecției pentru Centenar, o idee foarte bună. Mi-ar fi de interes să-mi puneți într-o listă titlurile primelor 6 volume și cele câteva care urmează. Serviciile de resort mă țin la curent cu datele „adversarului politic” (prof. Vasile Stancu – n.n.), pe care le voi folosi cu mijloace specifice. Sănătate și spor în toate. Alexandru Porțeanu

București, 9 iunie 2017, Stimati prieteni, Cu mulțumiri pentru invitație, vă transmit propunerea de titlu pentru simpozionul din 23 iunie: 1917. MEMORIE ȘI MEMORIALISTICĂ. Intenționez ca sub acest titlu să prezint cadrul general al evenimentelor din 1917, plus unele referiri la memoria inclusiv de familie (cu documente) și la memorialistica temei, desigur în limita timpului disponibil. Sper să ne revedem cu acest prilej. Cu salutări colegiale, Alexandru Porțeanu

MESAJ

Asociaţia foştilor refugiaţi din anii 1940-1945 (Bucureşti) adresează salutul său cordial Adunării Generale a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, întrunită la Topliţa, în ziua de 20 martie 2010.

Cu regretul că, din motive obiective, nu vom putea fi împreună cu voi acolo, la importanta reuniune de interes deosebit pentru întreaga Ţară, ne alăturăm gândurile şi sentimentele noastre cele mai însufleţite în marea solidaritate naţională a tuturor românilor cu fraţii din inima României, adânc preocupaţi de situaţia, drepturile şi doleanţele lor.

Asociaţia noastră reprezintă nu numai problemele persecuţiilor etnice din trecut, ci şi învăţămintele importante ale acestora pentru prezentul şi viitorul societăţii, ale întregii umanităţi, care ne obligă să apăram pretutindeni DREPTURILE OMULUI, astfel ca să nu mai fie posibilă repetarea marilor suferinţe şi tragedii din trecut, nici măcar ca un simplu gând sau ipoteză. În acest sens vom comemora anul acesta cei 70 de ani de la declanşarea Marelui Refugiu Românesc.

Românii din cele trei judeţe, împreună cu cei de pretutindeni, îşi exprimă glasul lor ferm pentru garantarea respectării Constituţiei României, a drepturilor lor identitare inalienabile, pentru înlăturarea oricăror discriminări în relaţiile interetnice, pentru promovarea şi aprofundarea spiritului european în desfăşurarea acestor relaţii.

Este semnificativ faptul că Apelul Forumului Românilor se adresează şi maghiarilor cu care împărtăşesc destinul istoric comun, chemându-o la bună înţelegere şi conlucrare reciprocă.

Întrunirea Forumului Civic al Românilor prilejuieşte afirmarea încrederii nestrămutate în deplina capacitate creatoare – morală, social-politică şi spirituală – a întregului popor român, de a-şi asigura libertatea şi demnitatea.

Vă urăm succes deplin în desfăşurarea lucrărilor, spre libera dezvoltare a întregii noastre societăţi.

Preşedinte de Onoare al Colegiului Director,

Acad.dr. Ovidiu Bojor

Pentru Biroul Asociaţiei,

A Porţeanu”

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!…

 

Prof. Rodica POR.ȚEANU,

Dr. Ioan LĂCĂTUȘU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *