Într-o lume fascinată de rău, când aud de Spitalul de Psihiatrie din Târnăveni, mă gândesc la Sparta din Grecia Antică care acum peste 2000 de ani considera că bolnavii incurabili, bătrânii neputincioși să fie aruncați în prăpastia numită Apothetai de pe Muntele Taygetos iar scopul era de a elimina orice slăbiciune umană din societatea de atunci asigurând societatea perfectă spartană. Am putea compara prăpastia spartană cu Spitalul de Psihiatrie din Târnăveni în care pacienții dezbrăcați și murdari sunt duși ca o ”ciurdă de vaci”, așa cum afirmă unii lucrători de acolo, în care din păcate, în luna octombrie a acestui an s-a sinucis un bolnav iar 25 au murit în condiții suspecte. Și îmi pun întrebarea ce te faci dacă acolo se internează părinții și bunicii tăi? Ce te faci dacă în azilele și căminele de bătrâni dar și în centrele de boli cronice se procedează ca în spitalul umilinței și groazei din Târnăveni? În aceste locuri sunt bătrâni lăsați acolo cu anii dar aceștia sunt tot oameni, oameni care sunt aduși acolo de copiii sau nepoții lor pentru a fi îngrijiți. Sunt oameni care și-au pierdut o parte din abilitățile cognitive dobândite într-o viață, oameni suferinzi și bolnavi care și-au pierdut interesul pentru viață și care așteaptă în tăcere și resemnare marea trecere. Sunt oameni care nu se pot ridica de pe pat, oameni care nu mai au control sfincterian, oameni care ”înoată” în fecale și urină. Și aici intervine personalul de îngrijire care lucrează pe acest continent al suferinței și mizeriei umane. Din păcate, lucrând zi de zi și noapte de noapte în ture multiple acest personal de îngrijire își pierde încet, încet scânteia umanității și îi cuprinde nepăsarea. Este o muncă de uzură pe care puțini oameni vor să o facă și odată intrat în horă dacă nu ai tărie de caracter este foarte ușor să ajungi la indiferență și poate disperat de mizerie să ajungi la tratamente inumane pe care nu le-ai folosi pentru ai tăi. Medicii și personalul medical sunt abrutizați de munca cu bolnavul cronic și imobilzat la pat, nimeni nu-și mai aduce aminte de ei, nimeni nu-și mai aduce aminte de bătrânul cu Alzheimer care era dezorientat temporo-spațial și a fost ”uitat” de personalul de îngrijire afară în curte unde a murit de frig și l-au găsit înghețat a doua zi. Ce frumos ar fi ca și la Târnăveni și în toată România să se aplice și la noi o lege numită în Italia, legea Basaglia după numele unui celebru profesor universitar care a revoluționat în Italia și apoi în toată Europa situația secțiilor mari de psihiatrie și de boli cronice și din punct de vedere social a restituit drepturile și demnitatea pacienților. Statul ar trebui să se implice în astfel de stabilimente în care bolnavii psihici, cronici și în fază terminală să poată fi îngrijiți și demnitatea umană să nu fie lezată. Doamne ai grijă de pacienții cronici ai României!
Dr. Mircea Frențiu
