Acţiune de încetinire a circulaţiei / Mesaj către Bucureşti prin intermediul flashmob-ului

Printr-o formă de nesupunere civică - încetinirea circulaţiei -, la Sântionlunca a fost atrasă ieri (25 noiembrie) atenţia asupra faptului că până în momentul de faţă guvernul de la Bucureşti nu a răspuns la petiţia semnată de 40.000 de persoane, adoptată în cadrul mitingului autonomist de la Târgu-Mureş, şi nici la revendicările formulate în cadrul marelui marş din data de 27 octombrie.
Acţiunea spontană a început la ora 15:00, în faţa bisericii unitariene locale. Peste zece protestatari, cunoscuţi de la marş, având asupra lor drapele secuieşti şi panouri inscripţionate Autonomie teritorială pentru Pământul Secuiesc, Autonomia înseamnă eficienţă, Vrem autonomie, nu independenţă, Pământul Secuiesc este cealaltă faţă a României, au început să se plimbe pe trecerea de pietoni de pe drumul care asigură legătura dintre Braşov şi Bacău. La începutul flashmob-ului s-a format o coloană de maşini care nu a mai putut avansa din cauza celor care au ocupat trecerea de pietoni. Lumea a început să claxoneze, poliţia a intervenit rapid şi a început să dirijeze circulaţia.
Protestatarii au fost nevoiţi să cedeze în faţa indicaţiilor autorităţilor, iar circulaţia a fost reluată fără probleme. Participanţii la acţiune nu au renunţat totuşi, au mărşăluit timp de o oră pe trecerea de pietoni, atunci când poliţistul a permis acest lucru. Organele de menţinere a ordinii au făcut mari mobilizări pentru acţiunea de atragere a atenţiei. Autoutilitara jandarmeriei a putut fi observată încă în apropierea localităţii Ozun, iar autoturisme ale poliţiei şi jandarmeriei au patrulat pe întreaga rază a localităţii Sântiolunca. Acestea nu au obstrucţionat însă protestul.
Printre protestatari s-au numărat reprezentanţi ai CNS, CNMT şi PCM. În timpul desfăşurării acţiunii, comandantul jandarmeriei judeţene l-a contactat telefonic pe Gazda Zoltan, preşedintele filialei CNS scaunul Sepsi, interesându-se în legătură cu motivele acţiunii. Gazda ne-a declarat că protestează din cauză că guvernul îi ignoră pe secui: în data de 27 octombrie, 150.000 de oameni au cerut autonomia, iar petiţia adoptată acolo i-a fost trimisă premierului Victor Ponta, care a promis în cadrul unei emisiuni televizate că va oferi un răspuns, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici acum. Cum să ne simţim acasă în ţară dacă nu se ţine cont de doleanţele noastre? - a declarat Gazda Zoltan, care a reclamat faptul că autorităţile au început să îi persecute pe organizatorii marşului. Gazda a mai spus că ar putea urma forme mai drastice ale nesupunerii civice în cazul în care nu se acordă atenţie dorinţelor secuilor. Santa Imre, preşedintele filialei CNMT scaunul Sepsi, ne-a declarat: ei continuă de fapt marşul, în momentul de faţă sub forma unei acţiuni de atragere a atenţiei. Mâine o vor continua poate într-un alt mod. Ei doresc să atragă atenţia asupra cerinţelor autonomiste. Kulcsar Terza Jozsef, preşedintele organizaţiei judeţene a PCM, a declarat presei: acţiunea de la Sântiolunca reprezintă o nouă acţiune de atragere a atenţiei, deoarece Bucureştii nu doresc să discute despre autonomie. Atitudinea Bucureştilor este antieuropeană, ţinând cont de faptul că autonomia reprezintă o soluţie europeană - a subliniat el.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.055, 26.11.2013;
Titlu: Acţiune de încetinire a circulaţiei / Mesaj către Bucureşti prin intermediul flashmob-ului,
Semnează: Farcadi Botond

Aparut in :