COMORI ARDELENE PIERDUTE

Memoria documentelor

Percepţia tradiţională, în ceea ce îl priveşte pe Lucian Blaga, este cea a poetului şi a dramaturgului cufundat în universul mitului, al inefabilului căutării rădăcinilor ancestrale ale artei şi al meditaţiei grave şi extrem de personale pe tărâmul filosofiei.
Articolul pe care vi-l propunem spre lecturare, apărut în revista „Gândirea”, An VI, Nr. 3 - Martie 1926, ne dovedeşte că scriitorul din Lancrăm nu a fost nicidecum „mut ca o lebădă” atunci când era vorba de apărarea bunurilor culturale ale Transilvaniei şi - implicit - ale Ţării. Revista „Gândirea” a fost eminamente literară, dar în paginile acesteia pot fi regăsite şi ecouri ale chestiunilor social-politice şi ale confruntărilor de idei, în măsura în care ele atingeau, măcar tangenţial, domeniul cultural.
Blestemul Ardealului l-au reprezentat tocmai bogăţiile sale şi, în primul rând, aurul Apusenilor. Vizitând cele două mari centre ale fostului Imperiului Austro-Ungar, Viena şi Budapesta, mulţi turişti se minunează de opulenţa acestora şi de valoarea şi raritatea obiectelor de arta din muzee. Şi destui dintre aceştia fac o comparaţie net defavorabilă situaţiei de la noi din Ţară, pentru că nu ştiu (sau nu vor să ştie) că multe din acele comori de artă sunt rodul spolierii de secole a provinciilor imperiului şi, în primul rând, a Transilvaniei. După Tratatul de la Trianon, nu soarta etnicilor maghiari i-a durut şi îi doare pe politicienii şi oamenii de afaceri din Ungaria, ci imposibilitatea (în perioada interbelică şi în cea comunistă) şi limitarea (astăzi) de a profita mişeleşte de aceste bogaţii fabuloase ale Ardealului (mai ales că şi alţi rechini ai finanţelor internaţionale au pus ochii pe acestea).
Pe lângă informaţiile existente în corpul articolului care semnalează apariţia cărţii profesorului Coriolan Petranu (n. 19 ianuarie 1893, Şiria - d. 17 iulie 1945, Arad), este util să oferim cititorilor şi alte câteva informaţii despre acest intelectual patriot transilvănean. A studiat dreptul şi ştiinţele politice la Budapesta şi artele plastice la Viena şi la Berlin (1911-1916), iar începând cu anul 1919 a fost conferenţiar şi profesor de istoria artelor la Cluj-Napoca; în perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale, după Dictatul de la Viena, între 1940 şi 1945, a profesat la Sibiu. A ocupat funcţia de inspector general al muzeelor din Transilvania şi în această calitate a făcut parte din delegaţia României la Budapesta care a reuşit să recupereze şapte vagoane de opere de artă, jefuite în timpul Primului Război Mondial, în valoare de 20 de miliarde de lei (la cursul valutar al timpului)! A conferenţiat în străinătate (la Stockholm, Varşovia, Sofia, Berna, Paris etc.) şi a fost membru corespondent al Academiei Germane din Munchen. Este, de asemenea, considerat „părinte al muzeologiei româneşti”. Lui i se datorează alte câteva lucrări esenţiale în domeniu, precum Biserici de lemn ale românilor ardeleni (1934), Monumentele istorice ale judeţului Bihor. Biserici de lemn (1931), Biserici de lemn din judeţul Arad etc..
„Harnicul profesor de istoria artelor dela Cluj, d. C. Petranu a publicat de curând o carte din multe puncte de vedere foarte utilă: «Revendicările artistice ale Transilvaniei». În calitatea sa de neîntrecut cunoscător al comorilor de artă ardelene, asupra cărora a scris mai multe meritoase lucrări (dintre cari aşteptăm cu nerăbdare aceea nespus de interesantă asupra bisericelor de lemn), tânărul profesor a adunat aproape tot materialul ce se pune în situaţia de azi la dispoziţia celor chemaţi să se intereseze mai de aproape de soarta nenumăratelor opere de artă ale Ardealului înstrăinate în cursul veacurilor din bunăvoinţa împărătească dela Viena sau răpite nouă de lăcomia crăiască dela Budapesta. Ştim că autorul volumului a fost, prin cunoştinţele cu cari era înarmat, principalul delegat în comisia ce a tratat la Budapesta în vederea redobândirei obiectelor de muzeu ale Transilvaniei depozitate în capitala Ungariei în cursul războiului; şi dacă aceste comori au intrat în 1922 din nou în Ţară - meritul e în rândul întâiu al d-lui Petranu, a cărui pricepere n'a putut fi înşelată de nici una din încercările şirete din disperare ale Ungurilor de a-şi reţine comori cari subt nici un titlu nu le aparţineau. Cu aducerea acasă a comorilor, ce-au suferit exodul din pricina războiului (ilustraţiunile cărţii ne îngăduie să ghicim valoarea lor), capitolul «revendicărilor» noastre artistice nu e însă încheiat. E încă foarte lung pomelnicul acelor opere înstrăinate asupra cărora am avea drepturi întemeiate pe paragrafi foarte precişi ai tratatelor de pace. Capitolul întâiu al cărţii d-lui Petranu dă în câteva pagini de-o impresionantă preciziune cronologică şi statistică, lunga epopee a dureroasei înstrăinări şi păcătoasei distrugeri a obiectelor de artă ale Transilvaniei. Ardealul a fost în adevăr o ţară de jaf: aurul său s'a scurs în chip de pulbere sau potcoave masive, şi ceeace e mai trist pentru iubitorii noştri de artă - mai ales în chip de minuni alcătuite de mâni inspirate, spre toate ţările din jur şi mai cu seamă spre apusul stăpânitorilor habsburgi: în toate timpurile aurul Ardealului s'a scurs la alţii şi «vâlvele băilor» din Munţii Apuseni n'au fost destul de tari ca să ni-l păzească. În paginile reci şi obiective ale d-lui Petranu auzi printre rânduri răsunând pe drumuri de hoţească poveste carele fantastice ale lui Castaldo încărcate cu toate comorile Ardealului. Unde e tezaurul lui Zapolya? Unde sunt bogăţiile lui Frater Martinuzius? Împăraţii nu primeau delegaţi ardeleni de cât ca aducători de cupe de aur lucrate de meşteri unici dela Klaussenberch (Cluj) sau Sibiu. Iosif al II-lea «luminatul» şi secătura antiartistică a poruncit să se topească frumuseţile de metal nobil ale bisericilor şi mănăstirilor.
Aşa am ajuns în situaţia de azi. «Muzeele ungare şi austriace conţin mai multe obiecte de artă din Transilvania decât muzeele din Transilvania. Arta Transilvaniei se poate mai bine studia azi în Ungaria decât în muzeele ardelene.» Prof. Petranu face o serie de judicioase propuneri şi dă o listă a obiectelor artistice pe cari le-am mai putea cere dela vecini pe temeiul tratatelor de pace existente. (Sârguinţa cu care a adunat d. Petranu datele e în adevăr vrednică de admirat). D-sa stăruie îndeosebi asupra redobândirei prin comisia de reparaţiuni din Paris a colecţiei Zapolya din Oradea-Mare (cu vre-o 2000 obiecte foarte preţioase pentru noi) şi apoi asupra restituirei colecţiilor ce le-au luat trupele de ocupaţie sârbeşti în 1919 din Muzeul bănăţean din Timişoara.
Cartea d-lui Petranu poate să aducă incalculabile servicii muzeelor noastre, dar totul atârnă, fireşte, de felul cum alţii vor înţelege să-i urmeze sfaturile şi să-i utilizeze datele.
L[ucian] B[laga]”

Categorie: