Fundația „Mihai Viteazul”, Sfântu-Gheorghe: ÎNVĂȚĂM SĂ COASEM IE!

Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări ale genezei istorice, etapele principale de evoluție, formele contemporane și aria de răspândire. Se caută și se pune în valoare originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuția lui în procesul de geneză al unui popor.
Portul popular reprezintă identitatea și valorile naționale ancorate în diferite perioade istorice, în tipurile de munci efectuate sau de sărbătoare religioasă, socială, familiară. De asemenea, cu precădere, portul popular feminin reprezintă perioade corespunzătoare statutului său social, necăsătorită, căsătorită, mamă, persoană în vârstă sau poziția sa în cadrul comunității.
Indiferent de aceste precizări, trebuie să recunoaștem hărnicia și inventivitatea Poporului Român de a folosi resursele naturale, de a-și crea unelte, instrumente muzicale, să cunoaștem meșteșugurile care le-au permis să-și asigure traiul zilnic, să-și înfrumusețească casa, împrejurimile, viața.
Meșteșugul, sub orice formă, este o artă cu o valoare în sine, care se revarsă în esența tradițiilor, în consecvența și pasiunea cu care se transmite generațiilor tinere, pentru a promova o parte a spiritualității Neamului Românesc.
La inițiativa și cu concursul doamnei Zorica Donțu din comuna Ozun, județul Covasna, cu sprijinul conducerii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu-Gheorghe, a luat ființă primul atelier-școală, ÎNVĂȚĂM SĂ COASEM IE - 7 octombrie 2021.
După câteva cuvinte de salut, adresate de semnatara acestor rânduri, în calitate de președinte al Fundației „Mihai Viteazul”, și de prof. Liliana Constantinescu, Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, a urmat expunerea Zoricăi Donțu.
Domnia sa a captivat atenția publicului numeros, alcătuit din cadre didactice, eleve în frumoase costume populare, persoane din comuna Ozun și municipiul Sfântu-Gheorghe, cu prezentarea de costume populare pentru femei și bărbați, din județul nostru și alte arii folclorice, aflate în colecția sa particulară. Prezentarea a stârnit interesul și dorința de a învăța să coasem ie (modele românești tradiționale). De altfel, au fost prezente persoane care au venit deja cu lucrul început acasă. Admirabil!
În mod voluntar, Zorica Donțu va fi prezentă în fiecare zi de joi la ora 17, într-o sală, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, amabilele noastre gazde, împreună cu persoanele care sunt invitate și doresc să aducă un prinos de cinstire Neamului Românesc.
Întreaga activitate se va desfășura ținând cont de situația epidemiologică existentă în județul nostru.
Mulțumim tuturor pentru participarea la acest proiect valoros, căruia îi dorim viață lungă.

Categorie: