Nu am pretins vreodată că sunt „descoperitorul lui O.C.Tăslăuanu”!

Cu multă uimire mi-am descoprit numele, într-un articol scris de domnul Gelu Voican Voiculescu în ziarul „Informația Harghitei”(nr. 6831 de marți, 21 septembrie a.c.). Este vorba de articolul întitulat„Octavian C.Tăslăunau s-a întors la Bilbor”. Articolul se referă la ceremonia ce a avut loc duminică, 5 septembrie a.c., la Bilbor, prin care Consiliul Local i-a acordat lui Octavian Codru Tăslăuanu titlul de „Cetățean de Onoare”, post-mortem, al comunei Bilbor. Cu același prilej a fost lansată trilogia „OCTAVIAN C.TĂSLĂUANU SPOVEDANII I-XV”, realizată și îngrijită de dr. George Bogdan Tofan, apărută la Editura „Argonaut”, Cluj-Napoca, 2020.
Este o lucrare extraordinar de importantă pentru care, încă la ediția din 2020 a „Colocviilor O.C.Tăslăuanu” de la Bilbor, l-am feliciat pe autor, cu atât mai mult cu cât este fiul al Bilborului, fiind unul dintre urmașii de seamă ai lui O.C.Tăslăuanu. Trilogia lui Bogdan Tofan își va găsi locul, desigur, în marile biblioteci publice și va intra în atenția cercetătorilor. Și nu ar trebui să ne mirăm dacă peste câtva timp, inspirându-se din ea, se vor naște teze de doctorat. Ar fi ceva firesc și normal.
Revenind la articolul domnului Voiculescu, nu pricep de unde până unde și, mai ales, din ce motiv, dumnealui afirmă, la un moment dat, că „profesorul Ilie Șandru n-avea unde și nici cum să-l descopere pe Tăslăuanu”! Am rămas uimit de această afirmație. Însă dacă o spune domnul Voiculescu, așa o fi! Nu am avut niciodată pretenția de a fi fost descoperitorul lui O.C.Tăslăuanu! Tăslăuanu s-a descoperit singur prin activitaea s-a multilaterală prin care și-a servit Țara și cultura națională.
Eu, ajungând la Bilbor, ca tânăr dascăl, am cunoscut-o pe doamna Adelina Cruceanu, învățătoare, care mi-a vorbit de „unchiul Tavi” și de prietenia sa cu Octavian Goga. Auzeam pentru prima dată de numele acestuia. Am descoperit, cu uimire, că, în afară de familia sa, de cei doi frați ai lui O.C.Tăslăuanu, Petrache și Cornel, încă în viață, aproape nimeni nu auzise de Octavian Tăslăuanu. Și așa am pornit pe urmele sale, cum se spune, fără să am pretenția că l-am descoprit. Astfel au apărut în anii care au urmat articolele mele publicate în diferite ziare și reviste, iar apoi, în 1997, volumul „Pe urmele lui Octavian C.Tăslăuanu” (ediția a II-a în 2012).
Nu m-am gândit niciun moment că voi fi singurul care voi scrie despre Tăslăuanu. Eram convins, încă de atunci, că, odată readus în actualitate, cineva va fi interesat să știe și să scrie mai multe despre Tăslăuanu. Și, iată, nu m-am înșelat. Bucuria mea este cu atât mai mare cu cât acest „cineva” este un bilborean, care, din întâmplare, mi-a fost elev. Trilogia lui Bogdan Tofan este lucrarea cercetătorului, a omului de știință, nu a dascălului Ilie Șandru.
Aș vrea, însă, să-l întreb pe domnul Voiculescu dacă după moartea lui O.C.Tăslăuanu, în 1942, s-a mai scris ceva despre el...?Din câte știu, nu. Ar fi putut s-o facă dumnealui, ca nepot și deținător a tot ce a rămas de la bunicul său. Cum să scrii, în timpul regimului comunit, despre un fost „legionar”?! Ar fi putut s-o facă după 1989, însă înaltele funcții politice pe care le-a deținut nu i-au permis să treacă măcar pe la Cimitirul Bellu, spre a vedea crucea de la mormântul bunicului său răsturnată. A trebuit să fie sesizat de alții.
Și eu am fost amenințat în fel și chip când, în 1976, am organizat, la Toplița și la Bilbor, sărbătorirea centenarului nașterii lui Tăslăuanu. Nu m-am speriat și mi-am văzut de treabă. Când am obținut aprobarea primului secretar, ceilalalți lătrători - toți români! - au tăcut. Și uite-așa, numele „legionarului” Tăslăuanu îl poartă acum cel mai vechi liceu din Toplița, în fața căruia se află bustul lui său (ca și la Bilbor); și uite-așa, Școala Gimnazială Nr. 1 din Bilbor poartă numele lui O.C. Tăslăuanu; și uite-așa, datorită actvității neobosite a profesorului Vasile Stan, sprijinit de fostul primar, Ilie Trif, de părintele protopop, Dumitru Apostol, dar și de Fundația „Miron Cristea” și de Centrul Cultural Toplița, la Bilbor se desfășoară, anual, la începutul lunii februarie, Colocviile Naționale „Octavian C.Tăslăuanu pe coordonatele timpului”, la care i-au parte cercetători și oameni de cultură din toată Țara. L-am invitat și pe domnul Voiculescu de vreo două ori la Colocviile Naționale ce sunt dedicate memoriei bunicului domniei sale, spunându-i că participă invitați din București, care erau dispuși să-l aducă la Bilbor și să-l ducă înapoi. Ne-a spus că e bolnav, că e iarnă, că drumul e lung și greu...
În 5 septembrie a.c., când a vorbit o jumătate de oră, on-line, spunând lucruri absolut cunoscute despre Tăslăuanu, nu mai era bolnav. Singura noutate pe care a spus-o a fost aceea că „profesorul Ilie Șandru n-avea unde și nici cum să-l descopere pe Tăslăuanu”. După cum am spus deja, nu am pretins niciodată acest lucru. Am făcut, pentru Octavian C. Tăslăuanu, atât cât am putut face, cât m-au ajutat puterile și cunoștințele. Eram convins că alții vor face mai mult, așa cum s-a dovedit deja prin lucrarea dr. George Bogdan Tofan.
În ce mă privește, sunt mai mult decât mulțumit că cineva a recunoscut acest puțin sau mult pe care l-am făcut pentru păstrarea memoriei lui Octavan C. Tăslăuanu: „Eu vă rămân veșnic îndatorată și, totodată, recunoscătoare pentru strădaniile depuse și sper ca Providența să vă ajute să izbutiți întrutotul. (...) Închei, urându-vă multă sănătate și mulțumindu-vă încă o dată pentru tot ce faceți pentru memoria tatălui meu”(Dafina Voiculescu).

Categorie: