SĂ REDĂM VIAȚĂ PLANULUI ÎNCLINAT!

Planul Înclinat - sau „Şiclăul”,cum este numit de localnici - reprezintă un monument tehnic unicat în Europa. Situat în județul Covasna, orașul Covasna, în zona Văii Zânelor, a fost construit din inițiativa lui David Horn de către inginerul Emil Lux în 1886. Obiectivul a fost terminat de către baronul Groedel.
La inaugurare, acesta era cel mai important sistem de căi ferate înguste din Carpaţi, unificând trei componente majore: vagoanele trase de cai, Planul Înclinat și locomotivele cu aburi. În 1995, odată cu catastrofalele căderi de copaci din zona Covasnei, a fost afectat și acesta, dar nu îndeajuns ca să fie distrus. La 17 mai 1997, cabina de comandă din partea superioară a Planului Înclinat a fost distrusă într-un incendiu ce a cuprins și pădurea din jur. Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului Târgu-Secuiesc (SETTPL), proprietara Planului Înclinat la acea vreme, a reconstruit-o într-un timp scurt şi a pus-o din nou în funcţiune. Planul Înclinat a fost restaurat și a funcționat în continuare până în 1999, când datorită reducerii exploatărilor de lemne din zonă, a fost trecut în conservare.
Momentan Planul Înclinat nu mai funcționează. Pe sectorul de cale ferată Covasna - Subşiclău (Planul Înclinat), ocazional, atunci când există cerere, circulă o mocăniţă (locomotivă cu aburi) care este folosită pentru agrement (plimbarea turiștilor).
Din păcate, în ultimii ani, starea căii ferate s-a deteriorat accentuat. Vegetația a crescut peste tot și a acoperit șinele. Ceea ce odată reprezenta, alături de Complexul Valea Zânelor (unde anual se desfășoară Sântilia - Nedeia Mocănească a voineștenilor, o mare sărbătoare prin care sunt evidențiate tradițiile și obiceiurile păstorești) și Cetatea Dacică, unul dintre punctele de atracție ale orașului stațiune Covasna, a ajuns să nu mai fie vizibil din dreptul comunicației Covasna-Comandău. Pe bună dreptate, mulți turiști și chiar locuitori ai orașului, cred că nu mai există această minune tehnică.
La initiativa Asociaței Cultural-Creștine „Iustinian Teculescu” și cu sprijin din partea orașului Covasna (Primăria și Consiliul Local), prin efortul voluntar al unor persoane cu suflet mare, s-a încercat și parțial reușit să se „descopere” o parte a Planului Înclinat. Dar, ca să poate fi redată strălucirea de altădată a acestui obiectiv turistic unicat, este necesară implicarea și efortul conjugat al mult mai multor persoane care să dea „o mână de ajutor”.
În sprijinul acestei lăudabile inițiative vine și Garnizoana Sfântu-Gheorghe. Dorim ca, în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea din acest an a Zilei Armatei - 25 octombrie, să ne implicăm activ și în activitatea de ecologizare și punere în valoare a acestui centru de greutate al turismului covăsnean.
Pentru aceasta, în data de 16 octombrie, începând cu orele 10, personalul structurilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, înarmaţi cu sape, greble, furci şi alte „arme”, vor răspunde „PREZENT”în parcarea din fața Planului Înclinat de pe comunicația Covasna-Comandău.
Cu această ocazie, rugăm persoanele disponibile şi dornice să ne sprijine, să fie alături de noi în această luptă, pentru salvarea unuia dintre cele mai importante obiective turistice ale oraşului şi judeţului. Cei care au în dotare unelte de lucru, sunt rugați să le ia cu ei. Cei care nu dețin, dar doresc să ni se alăture, vor primi unelte de la organizatori la fața locului.
Misiunea dificilă de luptă, se preconizează a dura până în jurul orelor 15.
Pentru detalii privind activitatea, punct de contact: lct.-col.Mihai Liviu Gaiță, telefon: 0744341543.
O mică parte din timpul și energia noastră poate duce la revitalizarea unui simbol. Vă așteptăm cu drag alături de noi!

Categorie: