Pr. Nicolae Iulian Bota - Parohia Crasna

TÅIEREA ÎMPREJUR CEA DUPÅ TRUP A DOMNULUI

1 ianuarie
Bunul nostru Mântuitor, Cel ce S-a smerit pe Sine luând trup omenesc, nu S-a ruşinat a Se supune întru toate legii lui Moise luând trup omenesc, pe care Însuşi i-o dăduse pe Muntele Sinai. Primul act de supunere a Fiului faţă de Tatăl pe care îl cunoaste omul a fost întruparea Sa ca prunc mic, iar nu ca bărbat desăvârşit, iar primul act de supunere faţă de Lege a fost primirea tăierii împrejur în cea de-a opta zi, aşa cum spune legea lui Moise: „Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur” (Levitic 12, 3).

SFÂNTUL IERARH VASILE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI

1 ianuarie
Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 329 sau 330, Kayseri - d. 379 d.Hr., Kayseri, Turcia), a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii şi unul din cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigore de Nazianz („Teologul”) şi Ioan Gură de Aur.
Sfântul Vasile, Episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezareea în ziua de 1 ianuarie 379.

SOBORUL SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZÅTORUL ȘI ÎNAINTEMERGÅTORUL DOMNULUI

7 ianuarie
După Bobotează, în ziua de 7 ianuarie se sărbătoreşte Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan este considerat cel mai important prooroc şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Ioan este ultimul prooroc al Vechiului Testament şi este menţionat în cărţile sfinte ca fiind cel care a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu.

SFINȚII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ȘI IOAN GURÅ DE AUR

30 ianuarie
Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă în data de 30 ianuarie, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii. Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc dreptarele Ortodoxiei, vrednice de toată lauda şi încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi ca ei.

DUMINICA A XXVII-A DUPĂ RUSALII

Tămăduirea femeii gârbove
Evanghelia de astăzi ne înfăţişează încă odată imaginea vie prin cuvânt a nemărginitei iubiri de oameni a lui Hristos.
Dacă la început avem descrierea minunii făcută de Mântuitorul, în partea a doua suntem martorii unei răzvrătiri („sfinte” am putea spune, pentru că şi mai-marele sinagogii vroia să ţină legea!) ce nu are nicio legătură nici cu dragostea de Dumnezeu, nici cu dragostea de aproapele. Dacă ne aducem bine aminte, chiar duminica trecută i le amintea unui învăţător de lege (Matei 22, 35-46).

SFÂNTUL IERARH NICOLAE, ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI

6 decembrie
Sfântul Ierarh Nicolae sau „Făcătorul de minuni”, sărbătorit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea.
S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.
Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă.

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI, CEL ÎNTÂI CHEMAT, OCROTITORUL ROMÂNIEI

30 noiembrie
Sfântul Apostol Andrei a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.

DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?

DUMINICA A XXV-A DUPĂ RUSALII

Pilda Samarineanului milostiv
Iisus ne oferă exemple practice pentru a ne câştiga mântuirea -oameni care merg şi oameni care se opresc. Important este nu ce fac alţii pentru mine, ci ce fac eu pentru alţii.

SFANTUL CUVIOS DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCUREȘTILOR, ALE CÅRUI MOAȘTE SE AFLÅ ÎN CATEDRALA PATRIARHAlÅ

27 octombrie
Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioșilor împărați româno-bulgari și era dintr-un sat care se numește Basarabov, sat așezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieșit din satul Basarabov și s-a sălășluit mai întâi într-o peșteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peșterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea și privegherile pe care le făcea și prin care s-a învrednicit și de darul facerii de minuni?

Pagini

Subscribe to Pr. Nicolae Iulian Bota - Parohia Crasna