Marele profesor brașovean Ioan Halmaghi a fost chemat la Domnul

„Consider că acești oameni importanți pe care i-a dat Brașovul, care au marcat istoria culturală, educativă și chiar socială a orașului nostru merită un ultim rămas bun, la fel cum publicul brașovean, care i-a cunoscut și apreciat, trebuie să știe despre activitatea și însemnătatea Oamenilor Cetății”, a scris prof. Ovidiu Savu, muzeograf la „Casa Mureșenilor” din Brașov, într-un preambul la necrologul impresionant pentru profesorul Ioan Halmaghi.
„Azi dimineață am primit vestea tristă de la Prejmer, că marele profesor de istorie, Ioan Halmaghi, a fost chemat la Domnul. M-am întristat la fel ca mulți dintre foștii colegi, profesori de istorie, sute, dacă nu mii de elevi pe care domnul profesor i-a păstorit în cei peste 40 de ani de activitate la catedră. 
L-am cunoscut pe domnul profesor Halmaghi exact acum 30 de ani, pe când era profesor la Colegiul «Unirea» și la «Aprily», tot atunci era și inspector de specialitatea Istorie și Științe sociale. A avut încredere într-un copil de 19 ani și timp de mai mult de 2 luni, cât a fost plecat la o bursă în Danemarca, m-a lăsat pe mine la catedra domniei sale, la aceste două renumite licee din Brașov. Apoi, între 1993-1994, m-a trimis profesor suplinitor la Feldioara, un loc drag domniei sale. Am avut onoarea să merg alături de domnul profesor și în Ucraina, în anul 1993. În Bucovina de Nord, la Cernăuți și, în special, la comunitățile de români de acolo. Le-am dus ajutoare constând în cărți, manuale și hrană de la Episcopia Sucevei. Și când am fost student la Istorie m-a ajutat cu cărți și îndrumare prietenească, așa cum el ajuta pe toată lumea. 
Profesorul Ioan Halmaghi a absolvit Facultatea de Istorie și Filozofie din Cluj-Napoca, de care era legat și foarte mândru, povestindu-mi de atâtea ori despre marii profesori și arheologi clujeni, Daicoviciu, tatăl și fiul, Ștefan Pascu sau David Prodan.
După terminarea studiilor a fost profesor la școala din Prejmer, de care, iar era foarte mândru, povestindu-mi de niște elevi foarte buni, copii de țărani harnici, dar care învățau mai bine decât «doi orășeni». După Revoluție și înainte a mai fost profesor la școala nr. 6, la Colegiul Național «Unirea», unde a predat peste 30 de ani, liceul sau Colegiul «Unirea» fiind după părerea noastră cea mai bună școală din județul Brașov în domeniul științelor umaniste, limbi străine și, mai ales, istorie.
Istoria, această regină și «mamă a tuturor învățăturilor», cum zicea Cicero, domnul profesor a iubit-o și a predat-o cu pasiune, cu dăruire, iar Istoria Românilor era pentru domnul profesor primordială, el având o cultură imensă, cu acces la studii, documente și cărți cum puțini profesori le mai au în ziua de astăzi.
Am fost prezent și la lansările de carte ale domnului profesor, acum mai bine de 20 de ani, la Prejmer, comuna în care locuia și de care era legat. Cartea, semnată și documentată de profesorul Halmaghi, chiar așa se numește, Prejmerul medieval; am avut atunci parte de un ghidaj profesionist la una dintre cele mai frumoase cetăți medievale, fortificate, ale Transilvaniei. A scris și în «Unirea poporului», ziarul de la Blaj și Alba-Iulia, de care era pasionat. Doctoratul l-a pregătit pe o temă puțin cunoscută, în România, Civilizațiile precolumbiene. Am fost în vizită de documentare, am spune, la Prejmer, acasă la domnul profesor, împreună cu fostul atașat al Ambasadei Mexicului, Rodolfo Hererra, pe care l-a primit și cu care a discutat ore în șir.
Tot domnul profesor a adus generații întregi de elevi la Muzeul «Casa Mureșenilor», de care era atât de legat sufletește; am văzut și am făcut ore «pe viu» sau «in situ», ore deschise despre Revoluția Română de la 1848, despre Mureșeni și simbolul național, despre Imnul de Stat, apărut la Brașov, despre legendele și miturile Brașovului.
Am avut onoarea să-mi prezinte familia sa, de care era foarte mândru, pe doamna Halmaghi, fostă secretară a școlii și a liceului; despre fiica domnului profesor știam multe, referitor la munca sa intensă la Bruxelles; de asemenea, și despre fiul, care i-a continuat activitatea în comună”, a scris muzeograful, el însuși profesor de istorie.
„Pentru mine rămâne, după cum am mai menționat, cel mai bun profesor de istorie din județul Brașov, un om dăruit școlii, elevilor și oamenilor. Făcea parte și dintre consilierii Bisericii Ortodoxe vechi din Prejemer, iar la Căminul Cultural din localitate am avut onoarea să fiu invitat de domnul profesor, să susținem un mic simpozion dedicat oamenilor din comună, cu care se întâlnea constant, el, profesorul fiind promotorul, lectorul și sufletul temelor istorice importante.
Pentru mine acest om și profesor, Ioan Halmaghi nu a murit, el a adomit, a fost chemat prea devreme de Domnul la El, pentru a ține îngerilor o lecție adevărată de Istorie”, mărturisește profesorul Ovidiu Savu.
 
(https://mytex.ro, 
22 septembrie 2023)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *