În comuna Vama-Buzăului, din județul Brașov, familii întregi, deși aveau un statut social inferior, toate terenurile aparținând grofilor Beldi și Mikes, au fost implicate în multe evenimente sociale și politice, pe parcursul istoriei acestor meleaguri, uneori implicându-se chiar și în evenimentele marcante ale istoriei neamului. Aceștia au fost vrednici truditori pentru existența lor, în condițiile vitrege ale istoriei, au perpetuat viața comunității, adaptați la cutumele timpului, și-au crescut pruncii cu dăruire și credință, în dragoste de neam și glie, pe care au apărat-o și pentru care, la nevoie, s-au jertfit.
Deși sărăcite de repetate distrugeri, pierderi sau neglijență, arhivele primăriei, bisericii sau cele personale, mai păstrează, totuși, documente valoroase ce ne vorbesc, astăzi, de familii din localitate care s-au implicat activ în destinele comunității, familii prezente în documentele din arhivele ultimelor două secole, precum: Buzea, Mirică, Baba, Sporea, Coman, Modroiu, Drăgan și alții.
În acest moment ne oprim asupra familiei Buzea, prezentă frecvent în documentele de arhivă, urmând ca ulterior, după cercetarea documentelor, să vorbim și despre căminele altor locuitori ai comunei.
În Vama-Buzăului numele Buzea este întâlnit frecvent și ne place să presupunem că derivă chiar de la numele râului ce definește și localitatea, râul Buzău, acest nume fiind vechi și cu specificul ardelenesc terminat în ,,ea”.
Primul document în care apare numele Buzea este din anul 1851, cu derivații: David Buzea, Ioan Buzea, Georgie Buzea, Iosif Buzea, Xenofon Buzea. Numele există și acum, în localitate, dovedindu-se a fi un neam cu puternice rădăcini în vatra de baștină.
Familiile Buzea au avut un rol important în istoria comunei, pe diversele ei trepte de existență.
În ,,Cataloagele de robote” ale jelerilor și iobagilor, dintre anii 1851-1855, din Vama-Buzăului, sunt prezente mai multe nume Buzea. În documentele menționate întâlnim pe: David Buzea, „birău” (primar), Ioan Buzea, Xenofon Buzea, Niță Buzea, Georgie Buzea. Pentru că se consemnau capii de familie, vedem că erau cel puțin cinci familii cu numele Buzea.
Afirmațiile despre implicarea familiilor Buzea în evenimentele comunității, pot fi argumentate cu Scrisoarea vămăşenilor către George Bariţiu, din 12 februarie 1853, în care ,,… facem cunoscut despre starea noastră trimițând pe acest om anume Georgie Buzea, cu datoria ce am fost, pentru osteneala prea Onorat Domnii tale…”. Georgie Buzea era, în comunitate, om de încredere și ținea legătura cu George Barițiu, ce-i reprezenta în litigiile lor cu grofii, privind deziobăgirea. Înseamnă că Georgie Buzea avea legături cu Brașovul, cu fruntașii românilor, cunoștea activitatea lui George Barițiu, și a pașoptiștilor brașoveni, în sprijinul țărănimii pentru deziobăgire. Deci, acest Georgie Buzea, nu era un oarecare țăran din comună, ci un fruntaș al satului, devotat cauzei lor, implicat în lupta vămășenilor pentru ștergerea obligațiilor feudale.
Numele Buzea apare și în Petiţiunea vămăşenilor către Dieta Transilvaniei, la 1864, printre semnatarii Petiției fiind Xenofon Buzea și Dumitru Buzea. Dumitru nu apare în anul 1851 și credem că provenea dintr-una din familiile de mai sus, fiind desigur un succesor.
În anul 1884, în actele bisericii din localitate, este consemnat Petru Buzea jude/primar (termenul folosit la sfârșitul secolului al XlX-lea), care era delegat la sinodul Protopresbiteriatului de la Brețcu, Comitatul Treiscaune (unde era arondată biserica din Vama-Buzăului). Numele Buzea este prezent și după 1900, în localitate. Printre eroii căzuți în Primul Război Mondial este amintit și Buzea Ioan din Vama-Buzăului.
După Marea Unire, când s-a reconstituit comuna ca unitate administrativă de sine stătătoare, în data de 1 ianuarie 1924, primarul comunei era Gheorghe Buzea.
Nu știm ce legătură genealogică este între primarii David Buzea, de la 1851, Petre Buzea, de la 1884, și Gheorghe Buzea, cel de la 1924, dar se vede că era un neam de frunte, implicat în destinele comunei.
Prin faptul că deținem mai multe documente ale acestei familii putem prezenta detaliat pe Buzea Ioan (1867-1958) și Maria (1879-1972) din prima jumătate a secolului al XX-lea. Deși nu cunoaștem data căsătoriei acestora, dintr-un document emis la 5 mai 1906 de un organ financiar din Sepsi Sz. Gyorgy/Sfântu-Gheorghe, către Buzea Janos și soția, deducem că aceștia formau o familie înainte de acest an.
Ioan și Maria Buzea, au avut o gospodărie așezată, după tiparele acelor vremi, în centrul comunei, la numărul de casă 778 Buzău (în Buzăul Ardelean, după o fișă de impozit din anul 1919), la baza dealului Venzel, după numele fostului grof, Beldi Venzel, de unde presupunem că era un urmaș a lui David Buzea, care, la 1851 era birău-primar (birăul era numit de stăpânul feudal dintre jeleri sau iobagi, pe câte un an).
Din documentele familiei, deducem că aceasta avea o stare materială bună, deoarece în anul 1909, martie 22, primea, de la organele financiare, o Dispoziţie de plată a impozitului de 27 koroane și 52 fileri, pentru imobilul în valoare de 640 koroane, din comuna Bikfalău (din arhiva familiei). În aceeași sursă găsim și o Dispoziţie de plată a impozitului de 43% din venitul de 1044 k obţinut de Buzea Ianos şi soţia din vânzarea unui imobil către Szpora Elek (Sporea Alexe), în 16 mai 1909.
Susținem opinia că această familie avea o stare materială bună, argumentând și cu cupoanele din anii 1916, 1917, 1918, emise de Banca de credit Hitelbank din Budapesta, prin care familia primea 60 Koroane, ca dobândă la suma de 2000 de K cu care împrumutase statul maghiar, ca ,,Împrumut de război”, o practică frecventă în acel timp.
Ioan și Maria Buzea, gospodari de seamă în comună, formau o familie bine închegată, cu o morală sănătoasă, de buni creștini. Au avut șapte copii, patru feciori și trei fete. Copiii au fost crescuți și educați sănătos în morala timpului, vrednici, cu credință, cu dragoste de Neam și Țară, gata să o apere chiar cu prețul vieții dacă nevoia o cerea.
Aceste valențe morale ale familiei au fost dovedite atunci când, prin ocuparea unei părți din Ardeal, de către Ungaria, peste Țară căzând năpasta anului 1940, semenii noștri au avut nevoie de ajutor. Atunci, soții Buzea au dovedit puternice sentimente de fraternitate și solidaritate cu românii expulzați din zona Covasnei, primind refugiații, care abia au scăpat cu viață, fugind din calea agresorilor, care i-au alungat din casele lor. Soții Buzea au găzduit, în gospodăria lor, parte din acești pribegi, care au stat din 23 noimbrie 1940, până în 1944, când, după anularea Dictatului de la Viena, oamenii s-au putut întoarce la vetrele lor.
Documentele vremii consemnează declarații ale pribegilor în comuna Vama-Buzăului. ,,Văzându-ne în această situație de plâns, am plecat spre frontieră în ziua de 21 noiembrie 1940, și în aceiași seară am ajuns la pichetul de grăniceri români, trecând granița pe la punctul Barcani jud. Brașov. Ne-am pezentat la primăria comunei Barcani în ziua de 23 noiembrie 1940, de unde am fost repartizați pentru comuna Vama Buzăului jud. Brașov, unde am fost plasati pe la casele fraților noștri români […]. Prezenta Declarație s-a dat și semnat în fața noastră Primar Constantin Burcuș și secretar V. Șerban” (Document din Arhivele Naționale Covasna, Dosar nr. 514, p. 204).
Ospitalitatea și loialitatea românească a familiei Buzea nu au fost singulare în Vama-Buzăului: și alții au primit refugiați, pribegind din vetrele lor, alungați de barbaria ocupației străine.
Bucuria și tihna unei case împlinite, cu copiii mari și rosturi bine statornicite în comună, a fost destrămată de cel de Al Doilea Război Mondial, care le-a adus și cea mai mare durere. Războiul ,,sfânt” de eliberare a Basarabiei, Herței și Bucovinei de Nord, a cerut multe jertfe armatei române. Doi feciori ai acestei familii, Nicolae (Culiță) și Ioan (Niță) Buzea au plecat cu Armata Română pe front și nu s-au mai întors, au căzut eroic în Basarabia.
Despre Nicolae documentele militare consemnează următoarele: „Caporal Buzea Ioan Nicolae, născut la 12 martie 1912, din Regimentul 89 Infanterie, mort la 22 septembrie 1941 în luptele de la sovhozul Gilitschewa Odesa”. Lovită de durere, familia Buzea, după pierderea acestui fiu, curând avea să trăiască a doua tragedie, când află și despre fiul mai mic, Ioan, doar de 19 ani, că a dispărut la Odesa. Acest copil a plecat cu fratele mai mare (probabil voluntar). Fără certitudinea morții, în speranța că poate trăiește, familia l-a așteptat mult timp, până când, după ani, cineva le-a povestit că, rănit, nu s-a putut retrage odată cu armata, și ar fi fost îngropat, de ruși, încă în viață fiind. Probabil este relatarea unui fost prizonier, martor la acel eveniment. Această veste a fost pentru familie o grea lovitură; biata mamă, toată viața a dus cu greu povara acestei dureri.
Pentru acești eroi, ca și pentru toți ceilalți, trebuie să înălțăm imnuri de slavă și cinstire.
Cinste și respect dăm familiei Ioan și Maria Buzea pentru trudnica dar demna lor existență în comuna Vama-Buzăului și pentru contribuția lor la istoria comunei și a Țării, prin muncă și jertfă.
