Terapia prin frumuseţe

♦ „Faţa lui Moise a primit ceva din frumuseţea lui Dumnezeu.”
(Sfântul Vasile cel Mare)

 

Pe ce mă bazez când afirm această sintagmă? Am auzit o povestioară reală a unui crescător de oi. Se căina, sărmanul, destul de des, că îl durea un picior şi această suferinţă îi amăra zilele. Dar, dacă ar fi ştiut bine Evanghelia nu se lăsa pătruns de suferinţă, bineştiind că trebuie să mulţumim pentru suferinţă şi boli, fiindcă ele ne îndreaptă mintea spre rugăciune şi spre Dumnezeu. Acest ţăran spunea că, pe la amiază, mergea să dea fân la oi. Într-o zi, una din ele fătase un miel. Simpla vedere a mielului i-a luat durerea cu mâna. Deci, frumuseţea şi blândeţea, asociate cu puritatea sublimă, au puterea de a transfigura într-o clipă lumea şi creaţia. Două ore nu a mai simţit nicio durere. Dimpotrivă, o lumină venită din cer îi umplu fiinţa (faţa) de bucurie.
Am găsit scris într-o carte sfântă că o ceată de tâlhari tocmai cucerise un castel medieval. Au făcut sfat în grabă să omoare pe absolut toţi oamenii care se aflau în clădire. Fără a mai sta pe gânduri, căpetenia tâlharilor scoate sabia şi pătrunde în forţă în prima cameră, unde îl întâmpină un prunc cu braţele întinse şi cu faţa plină de bucurie şi veselie. Această vedere a frumuseţii şi bunătăţii copilului îi schimbă într-o clipă starea purtătorului de sabie cu cuget criminal. Sună repede din corn adunarea cetei de hoţi şi le porunci să oprească măcelul. Apoi, toţi tâlharii împreună cu căpetenia, au căutat o sihăstrie dintr-o adâncă pustie şi au devenit monahi iscusiţi. Bunătatea unui copil mic schimbă sufletele unor oameni răi, îndreptându-i prin frumuseţe şi nevinovăţie, fără a folosi măcar un cuvânt, către slujirea lui Dumnezeu. Frumuseţea le întrece pe toate. Şi e firesc să fie aşa, fiindcă frumuseţea are ca temelie şi izvor veşnic iubirea şi lumina necreată a Creatorului.
Se ştie că „după patruzeci şi şapte de ani de nevoinţă în pustie, Cuvioasa Maria Egipteanca se asemăna mai mult cu îngerii decât cu oamenii; când se ruga, plutea în văzduh, mergea pe apă ca pe uscat, cunoştea gândurile altora şi vedea cele de departe şi cele viitoare ca şi cum ar fi de faţă” (Părintele Petroniu Tănase).
Deci, prin nevoinţă, Cuvioasa Maria a primit ceva din frumuseţea lui Dumnezeu. Dar şi Dostoievski, în toată creaţia sa, insistă pe o compătimire a oamenilor aflaţi în suferinţă, precum şi printr-o acordare a unei atenţii speciale întregii creaţii. Ştim că în Idiotul a spus cu claritate că frumuseţea va salva lumea. Frumuseţea lui Dumnezeu va face din lume lumină prin inefabila slavă a transfigurării. Adică ceva asemănător cu Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe muntele Tabor.

 

Valeriu Tănasă
(Agapia, judeţul Neamţ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *